Dincolo de haosul blând al mitologiei

Ştefan Borbély,

Mitologie generală,

Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004, 188p.


Condiţionat atât de timpul lecturii, cât şi de conştiinţa angajată în decriptarea sensurilor, orice mit, văzut ca o realitate culturală sau privit pur şi simplu hermeneutic, poate descrie programe nesfârşite. Ambiţia unei mitologii totale sau definitive ar ţine, prin urmare, de domeniul utopiilor. Fiecare nouă epocă aduce propria expansiune în sfera pecepţiei. Realitate culturală plurivalentă şi autonomă faţă de valorizările anterioare, marcă a unui illo tempore invariabil, mitul îşi continuă comprehensiv propriul sens, chiar şi atunci când interpretarea trădează subiectivitatea lui hic et nunc.

Mitologia generală experimentează în paginile sale „fericirea apropierii de sacru”, dar şi „angoasa îndepărtării de el” (Victor Turner). Noutatea inepuizabilă a expresiilor e un joc intelectual pe cât de fascinant, pe-atât de periculos ce caută nebănuite puncte conexe dincolo de fiecare manifestare a sacrului.

Funcţionând iniţial drept aparat personal de laborator, suport al cursurilor de mitologie susţinute de universitarul clujean în cadrul Facultăţii de Litere, materialul s-a coagulat treptat într-o colecţie de eseuri pentru care stă mărturie cartea de faţă. Dincolo de titlul „cuminte”, se deschide o lume a exhaustivităţii. Impresionanta bibliografie epuizează aparent toate titlurile majore ale subiectului, păstrând umbra extraordinarei oportunităţi a autorului de a fi excertat materialele unor biblioteci specializate de pe mapamond. Trimiterile bibliografice nu baricadează perspectiva lectorului, excedându-l, din contră, chiar dacă lucrarea, cu aparatul ei critic complex, pare să se adreseaze în primul rând specialiştilor, ea poate servi, oricând, şi unui cititor neavizat, dacă nu ca un abecedar în ale mitologiei, atunci ca un instrument de a privi dintr-o altă perspectivă, infinit mai modernă, relaţia atemporală a omului cu sacrul şi nu în ultimul rând cu istoria. Metodologic, discursul mitologiei comparate declină spre cel al ritualisticii, al psihanalizei, istoriei, filosofiei, al morfologiei culturii. Perspectiva istoriei religiilor e dublată de psihoistorie şi de arheologia mitică - domeniu în care autorul excelează de multă vreme.

Mitologia generală are în vedere decriptarea unităţilor ritualice complexe: cosmogonii, iniţieri, sacrificii şi a conexiunilor ce se pot stabili între ele. Drumul exegetic porneşte de la premisa conform căreia nu „gândirea simbolică” interesează, ci, mai degrabă, „încercarea de a înţelege motivaţia ritualică a unor comportamente individuale şi de grup; modalitatea duală în care o comunitate arhaică administrează sacrul fie apropiindu-se de el, integrându-l, fie raportîndu-se opozitiv la el, expulzând sarcina sacrală excedentară”.(p. 7). Pe urmele lui Freud, care vedea în ritualizare „fixarea în timp a efemerului” iar în mit „un fenomen de exorcizare discursivă, retorică a spaimei ce vine din direcţia originii”, Ştefan Borbély notează că ceea ce caracterizează cosmogoniile este tocmai închiderea infinitului în formă, fiinţa mitică originară find capabilă să controleze excesul de sacralitate al oricărei comunităţi. Două linii metodologice s-ar putea contura pornind de-aici: cea dintâi cu privire la panopticul figurilor mitologice stihiale, iar cea de-a doua vizând gestionarea sacrală a violenţei.

Prin asocierea lui kosmos cu gonos, etimologia trimite la zămislirea de către un actant mitic sau substanţă originară a unei lumi armonioase, bine alcătuite, la suprapunerea peste ordinea imaginii a unei relaţii sintactice ambivalente: genealogică şi temporală. Aspect special în ordinea fiecărei cosmogonii, crearea spaţiului şi a timpului, transformă perspectiva asupra oricărei geneze vădind „limita fragilă a punctului de falie unde cosmogonia se întâlneşte cu iminenta destrucţie a lumii, cu eschatologia” (p.8). În ceea ce priveşte contextualizarea ritualică, iniţierea este cadrul, presupunând atât regresia neofitului spre informal, ca reflex al cosmogoniilor, cât şi sacrificul naturii profane a acestuia, în chip de rit sacrificial. Miturile cosmogonice pot fi structuri sacrificiale sau non-sacrificiale: a doua categorie nefiind decât forma târzie a celei dintâi. Cosmogonia sumero-babiloniană, cea vedică, cea chineză sau cea orfică, oferă, printr-o atentă analiză, cel mai bun argument în susţinerea ipotezei.

Privit antropologic, sacrul are o acepţiune duală: este, fie benefic, energetizator, conotaţie valorizată de totemism, fie malefic, maculând, legat invariabil, de tabu. Demesul vizează funcţia fiecărui rit având în vedere rolul extrem de important jucat de acesta în economia sacrală a oricărei comunităţi. Valorile excedentare fac subiectul „riturilor deschise”, axate pe decompresie, eliberare de suprasarcină sacrală. Ele se concretizează în complexul sărbătorilor de „luxurianţă sau exces”: carnaval, jocuri histrionice, diferite rituri de substrat comic, riturile de deriziune etc. Cealaltă categorie, „riturile închise”, obiectivează portanţele sacrale în resacralizarea secvenţială a riturilor anuale de fertilizare, în ofrande animale sau vegetale, în reiterarea cosmogoniilor prin simulacre (p. 133). Două tipuri de relaţii faţă de timp se pot construi, ca reflexe, plecând de-aici: rutina - rezultat al acumulării - şi decongestionarea - eliberare de povara acumulată a timpului rutinier. Ritul dionisiac, închis, integrativ, sacrificial şi iniţiatic, deschide analiza urmată de o insidioasă cercetare a tragediei în Grecia antică şi de o deosebit de interesantă perspectivă asupra unei imagini nord-europene, referitoare la obiceiul religios al Semnonilor, descris de Tacit în Germania, în care Ştefan Borbély identifică un rit ce îmbină sacrificiul cu iniţierea, prin suprapunerea credinţei religioase a germanilor peste un fond de culte de provenienţă celtică.

Oricine va avea curiozitatea de a se afunda în lectura cărţii, va întâlni, dincolo de „haosul blând al mitologiei” (Constantin Noica, Modelul cultural european), o lumea de structuri şi antistructuri pe care se articulează universul antropologic antic.

Aşteptăm cu nerăbdare şi celelalte trei volume ale tetralogiei promise de autor, care, alături de volumul de faţă, vor deschide, fără îndoială, o nouă perspectivă în cercetarea autohtonă, aliniind-o la standardele studiilor occidentale.

( în „Revista Tribuna”, nr. 62, 1-15 aprilie 2005)