Despre artistul secolului XX, în 2007.
Natura artistului ascunde o irepresibilă tentativă de a se autodefini, o consecinţă imediată la fascinaţia permanentă a neantului. Faţă în faţă cu revelaţia finitudinii sale, situaţia-limită declanşează criza, angoasa, care-l obligă să se reconstruiască în echivoc, fie prin raportare la un altul, fie insolitându-se pentru a se putea desăvârşi interior. În contradicţie cu această direcţie care tinde să înalţe arta pe cele mai înalte culmi ca realitate unică aducând-o la nivel de cult rezervat doar celor „aleşi”, se înscrie cea de-a doua perspectivă, clădită pe tentativa hegeliană de conceptualizare a ei ca „lucru trecut”, inutil, aneantizat. Crucificat între expresivitate şi tehnica auto-apărării, artistul probează acum simultan experienţa definită în parametrii fixaţi de Landsberg şi revelaţia după model şestovian.
( în Caietele Colocviului National al Tinerilor Scriitori, mai 2007)
No comments:
Post a Comment